Cultură, frate!

Primii şi eu o leapşă d-aia de la musiu Andrei şi cică tre’ să-mi aleg o carte din bibliotecă şi să zic ce e la pagina 123.

Regulile ar fi:

1. Ia cartea cea mai apropiată de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrazni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alti 6 prieteni.

Am trişat, dar de, d-aia sunt făcute regulile. La serviciu nu aveam nici o carte lângă mine, iar pdf-ul pe care îl citeam avea mai puţin de 123 de pagini . Dar ajuns acasa, am pus mâna pe cartea pe care o citesc la viteza fantastică de 3-4 pagini pe săptămână deşi mi-ar fi plăcut sa pun ceva mai cult sau trendy si cu ceva umor.

A, şi am mai trişat că nu am pus 4 fraze, ci am pus 5 (a cincea care le şi întrece), ca să nu se termine în coadă de peşte

Iată ce zice cartea: Michel Focault – Istoria nebuniei in epoca clasică.

«Nu se pune problema să stabilim o ierarhie, nici să arătăm că epoca clasică a fost în regres faţă de secolul al XVI-lea în cunoaşterea nebuniei. După cum vom vedea, textele medicale din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea ar fi suficiente pentru a proba contrariul. Este vorba numai, eliberând cronologiile şi succesiunile istorice de orice perspectivă de “progres”, restituind istoriei experientei o mişcare care să nu împrumute nimic de la finalitatea cunoaşterii sau de la ortogeneza ştiintei — este vorba de a lăsa să apară conturul şi structurile acestei experienţe a nebuniei, aşa cum a trăit-o clasicismul în realitate. Această experienţă nu este nici în întârziere, nici în avans faţă de o alta. Dacă e posibil să vorbim de o diminuare a puterii de discriminare în perceperea nebuniei, dacă e posibil să spunem de chipul smintitului că e pe cale să se şteargă, aici nu e nici o judecată de valoare, şi nici măcar enunţul pur negativ al unui deficit al cunoaşterii; este o manieră, în bună măsură încă exterioară, de a ne apropia de o experienţă pozitivă a nebuniei — experienţă care, luându-i nebunului precizia unei individualităţi şi a unei staturi prin care îi caracterizase Renaşterea, îl înglobează într-o experienţă nouă şi îi pregăteşte, dincolo de câmpul experienţei noastre obişnuite, într-un chip nou: chiar acela în care naivitatea pozitivismului nostru crede că recunoaşte natura oricărei nebunii.»

I shall bestow this leapşa upon thee: andreiard şi Razvy şi aş mai putea, dar am să mă abţin

~ de printfluke pe februarie 5, 2008.